Focuri de avertisment lângă frontiera cu Ucraina pentru reținerea unor contrabandiști. Aceștia au abandonat țigări de peste 140.000 lei


Intră acum și în grupul de

Polițiștii de frontieră din Brodina au confiscat țigări de contrabandă de peste 140.000 lei, însă persoanele suspecte de contrabandă au reușit să fugă.

Cazul a avut loc în data de 12 octombrie, a arătat purtătorul de cuvânt al STPF Suceava, comisar șef Ilie Poroch Serițan.

Concret, în jurul orei 06:00, un echipaj al poliției de frontieră a observat un grup de persoane care transporta, de la frontiera de stat  spre interior, mai multe colete voluminoase, către un autoturism care staţiona în zonă.

La vederea polițiștilor de frontieră, persoanele au abandonat coletele și au fugit spre teritoriul ucrainean.

„Deoarece persoanele în cauză nu s-au supus somațiilor legale prin voce,  polițiștii de frontieră au tras şapte focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, însă nici de această dată, cei în cauză nu s-au oprit”, a precizat Serițan.

În total au fost confiscate 11.990  pachete cu țigări, de proveniență ucraineană, în valoare de  140.233  lei.


Intră acum și în grupul de