FOTO // Gospodărie mistuită de flăcări la Bălăceana. Incendiul a izbucnit din cauza scânteilor căzute din sobă

O gospodărie din Bălăceana a fost puternic afectată de un incendiu izbucnit astăzi, 22 octombrie.

La sosirea echipajelor, ardeau generalizat anexele gospodărești și acoperișul casei de locuit cu pericol de propagare la întreaga locuință și la adăpostul de animale, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, ctp. Alin Găleată.

Foto: ISU Suceava

Flăcările au distrus două anexe din lemn și acoperite cu tablă pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați și acoperișul casei de locuit cu învelitoare din draniță și tablă pe aceeași suprafață.

Au mai ars bunurile materiale din interiorul celor două anexe și s-au degradat planșeul, pereții și pardoseala casei de locuit.

Incendiul a fost lichidat la ora 15:00, iar pompierii au salvat restul casei de locuit și adăpostul de animale.

„Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza scânteilor provenite de la o  sobă fără acumulare de căldură(metalică) amplasată necorespunzător față de materialele combustibile”, a precizat Alin Găleată.

loading...