Dializatii au posibilitatea de a urma tratamentul in alte locatii, in vacanta

Pentru pacienţii hemodializaţi, Fresenius NephroCare a iniţiat programul „Dializa de vacanţă” care asigură rezervarea şedinţelor de dializă astfel încât pacienţii pot pleca în concediu, continuându-şi totodată şedinţele de tratament prin hemodializă la cele mai înalte standarde de calitate. Oraşele incluse în program acoperă destinaţii variate: litoral (Constanţa), munte (Braşov), mănăstiri din Moldova (Suceava, Iaşi, Bacău), Slănic Moldova (Oneşti), Băile Felix, Herculane (Oradea).

Programul „Dializa de vacanţă” nu presupune niciun cost pentru pacient,
tratamentul fiind decontat în totalitate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

„Persoanele care urmează un tratament de dializă întâmpină în general dificultăţi în a-şi planifica vacanţa, din cauza limitelor legate de mobilitate. Sunt practic dependente de aparatele de dializă, deoarece sunt nevoite să urmeze tratamentul de mai multe ori pe săptămână, aceste şedinţe fiindu-le vitale. Prin programul „Dializa de vacanţă”, pacienţii se pot bucura nestingherit de concediu alături de cei dragi”, a declarat Ioana Ţoncu, Director Operaţional Fresenius NephroCare România.

„Programul pentru această vară propune o varietate mare a destinaţiilor
şi aceeaşi calitate a serviciilor de dializă întâlnită în toate centrele noastre. Deja efectuăm tratamente prin hemodializă pacienţilor din ţară şi străinătate în centrele noastre, iar feed-back-ul din partea pacienţilor este foarte bun”, spune directorul.

Orice persoană care urmează un tratament prin hemodializă se poate înscrie
în acest program, în baza acordului din partea medicului nefrolog curant şi prin programare cu cel puţin două săptămâni înainte la centrul din oraşul ales pentru petrecerea vacanţei.

Detalii şi programări există telefonul pacientului 0723.550.123 dar şi dializadevacanta@fmc-romania.ro, www.fresenius.ro
Fresenius NephroCare România deţine în prezent 12 centre de dializă în Bucureşti, Iaşi, Constanţa, Oradea, Bacău, Braşov, Piteşti, Oneşti, Satu Mare, Deva şi Suceava.
Centrele beneficiază de un microclimat controlat (purificarea aerului şi controlul umidităţii şi al temperaturii), de dotări de ultimă generaţie şi de norme complete de protecţie pentru pacienţi.

În Centrul de Dializă Fresenius NephroCare, situat lângă Spitalul Judeţean Suceava pot fi îngrijiţi 250 bolnavi pe săptămână cu cele 44 de aparate pe care le au în dotare .
În judeţ există aproximativ 250 de personae ce necesită dializă.