Intră acum și în grupul de
În timp ce salariaţi în instituţii de cultură se cred foarte importanţi pentru a accepta soluţii alternative la posturile restructurate şi amenință cu greva foamei, vezi cazul Angelei Furtună, alţii sunt dispuşi să facă şi voluntariat numai pentru a putea avea șansa de a-și continua misiunea nobilă. Instituţiile sucevene de cultură, de la 1 august vor avea o schemă de personal redusă, primii vizaţi fiind cei cu vârsta de pensionare, apoi salariaţii cu avertismente şi sancţiuni. De asemenea, structura de personal s-a mai simplificat prin eliminarea posturilor vacante.
Potrivit acestuia, s-au făcut reduceri din toate departamentele iar personalul a fost redistribuit „în aşa fel încât activitatea să nu fie perturbată”.
La Centrul Cultural „Bucovina” vor fi desfiinţate circa 26 de posturi, din totalul de 159. Acolo a intrat în restructurare postul de consilier juridic, Compartimentul „Revista Bucovina Literară”, compartimentele producţie spectacole de la Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu” şi Îndrumare metodologică aşezăminte culturale din cadrul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale.
La Relaţii cu publicul au rămas 20 de posturi din 26. Au mai dispărut două posturi de la deservire-întreţinere şi un post de muncitor calificat. Gabriel Cărăbuş menţionează că atribuţiile de curierat vor fi preluate de electrician sau „vom externaliza serviciul”. „Anumite atribuţii vor fi preluate de ceilalţi salariaţi, pe aceeaşi bani nu există altă variantă, trebuie să facem tot posibilul ca activitatea să se desfăşoare pe mai departe”, a subliniat directorul Bibliotecii Bucovinei.