Acasă Gura Humorului Expoziția-concurs „România ne e casă, Bucovina e acasă”, la Colegiul „Alexandru cel...

Expoziția-concurs „România ne e casă, Bucovina e acasă”, la Colegiul „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului. Liceenii și-au prezentat creațiile care evidențiază trăsăturile frumoase ale regiunii și ale țării noastre


Intră acum și în grupul de

Elevii Colegiului ,,Alexandru cel Bun’’ din Gura Humorului au propus o călătorie, cu ocazia sărbătorilor naționale, către locuri și timpuri trecute, care definesc atât prezentul, cât și viitorul ce stă să fie scris sub penița noastră.

Frumusețea aparte a Bucovinei, obiceiurile și tradițiile bine impregnate în sufletele bucovinenilor, valorile culturale și totodată încărcătura istorică a meleagului, fac parte din identitatea noastră ca români și dau un viu exemplu întregii lumi.


Elevii humoreni, și-au îndeplinit datoria de a păstra această tradiție prin activitatea „Zâmbește românește” în cadrul căreia fiecare licean și fiecare cadru didactic și-a pus amprenta din iubire și respect față de strămoși, prin purtarea iei specifice, ducând astfel mai departe povestea leagănului Moldovei istorice. Astfel, la inițiativa și îndemnul Consiliului Școlar al Elevilor, pe data de 26 noiembrie, holurile și sălile de clasă ale colegiului au prins viață cu fiecare simbol și port tradițional bucovinean.

Cu ocazia Zilei Bucovinei, pe 28 noiembrie 2021, Consiliul Școlar al Elevilor de la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului a dat startul expoziției și concursului “România ne e casă, Bucovina e acasă”. Liceenii au fost invitați să-și scoată la iveală cele mai bune creații, fie ele fotografii, videoclipuri, desene sau creații literare, care să pună în evidență frumoasele trăsături ale regiunii și ale țării noastre.

Concursul a fost evaluat de către un juriu format din profesorii implicați în fiecare domeniu (prof. Ortenzia Gotcu, prof. George Checheriță, prof. Florin Batîr), iar publicul a avut și el un cuvânt de spus în alegerea creațiilor câștigătoare, prin acordarea de aprecieri în mediul virtual.

Vernisajul expoziției și premierea celor mai bune lucrări au avut loc pe data de 4 decembrie, alături de Centrul Cultural Gura Humorului, unde participanții concursului s-au adunat la Muzeul Obiceiurilor Populare unde au fost recompensați pentru munca depusă cu premii oferite de către partenerii de la Bucovina Shop și Primăria Orașului Gura Humorului. În urma evaluării, dintr-un total de 45 de participanți, s-au ales câștigătorii celor patru categorii, dar și marele premiu al concursului. În încheierea activității, participanții au primit feedback din partea juriului și și-au consolidat viziunea asupra viitoarelor lucrări.

Prin acest proiect, Consiliului Școlar al Elevilor a dorit să cultive sentimentul de apartenenţă, de iubire şi dragoste pentru rădăcinile şi valorile poporului român. Elevii s-au declarat entuziasmați să se implice într-un astfel de eveniment, să ştie că acțiunile lor contribuie la păstrarea valorilor și tradițiilor neprețuite, ce definesc un popor, făcându-l statornic şi nemuritor în lupta cu trecerea timpului.

Pușcaș Elisa – 11B

Radu Ștefana – 12D

Catargiu Teodora – 10D


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version