Intră acum și în grupul de
Un bărbat și doi adolescenți, de 13 și 15 ani, au fost plasați sub control judiciar pentru comiterea a două furturi pe raza unui sat din zona Gura Humorului.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului a anunțat că procurii au dispus astăzi, 21 decembrie, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de cele trei persoane pentru săvârșirea infracţiunilor de „complicitate la Furt calificat” şi „instigare la Furt calificat”.
Potrivit sursei citate, faptele au fost comise în noaptea de 7 spre 8 decembrie a.c. Concret, bărbatul i-a determinat pe cei doi adolescenți să comită două furturi.
El i-a transportat cu mașina la o biserică din sat și, în timp ce stătea de pază, adolescenții au intrat prin spargerea uşii de acces în biserică, sustrăgând o cutie metalică în care se afla o suma de bani.
Ulterior, ei s-au deplasat cu mașina la o în apropierea unei spălătorii auto de tip self service din acelaşi sat, unde în timp bărbatul, dar și alte două persoane, au asigurat paza, cei doi adolescenți au spart cutiile aparatului în care sunt colectați bani și au sustras banii din interior, după care au împărțit sumele de bani sustrase.
Cele trei persoane au fost reținute în data de 13 decembrie, iar a doua zi au fost plasate sub control judiciar pentru 60 de zile.