VIDEO // Țigări de contrabandă ascunse în instalația de climatizare a unui autocar, depistate în Vama Siret. Vehiculul a fost indisponibilizat, iar pasagerii s-au întors pe jos în Ucraina

Polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit și confiscat în P.T.F. Siret peste 9.000 pachete cu țigări, ascunse într-un vehicul șoferul căruia intenționa să ajungă din Ucraina în România.

Cazul a avut loc astăzi, 22 decembrie, în jurul orei 02:30. Potrivit purtătorului de cuvânt al STPF Suceava, comisar șef Ilie Poroch Serițan, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, pe sensul de intrare în țară, s-a prezentat un cetăţean ucrainean (37 ani) care conducea un autocar marca MAN, înmatriculat în Ucraina.

În autocar se mai aflau, în calitate de pasageri, șapte cetățeni, toți din Ucraina.

Polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control asupra autovehiculului, persoanelor și bagajelor.

Astfel, a fost descoperită ascunsă într-un loc special amenajat în instalația de climatizare a autocarului, cantitatea de 9.200 pachete cu țigări.

Pe timpul controlului, doi dintre pasagerii din autocar au devenit recalcitranți fapt pentru care au fost amendați cu 1.000 lei fiecare conform Legii pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Țigările în valoare totală de 13.800 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar şoferul a fost amendat cu 10.000 de lei.

Autocarul, în valoare de 175.000 de lei, a fost ridicat în vederea confiscării de către autoritățile vamale, iar cetățenii ucraineni au renunțat la călătorie, întorcându-se pe jos in Ucraina.

Totodată, împotriva şoferului s-a instituit măsura interzicerii intrării în România pe o perioada de 5 ani.