Intră acum și în grupul de
Astfel, conform Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava „au fost propuse spre desfiinţare trei unităţi şcolare particulare din judeţ, începând cu anul şcolar 2010-2011, pentru că nu au mai şcolarizat de mulţi ani de zile, iar aşa prevede metodologia, ca aceste unităţi care nu mai au activitate ani la rând să fie desfiinţate”.
Este vorba despre Grădiniţa cu Program Normal Câmpulung Moldovenesc – Centrul de Studii „Ştefan cel Mare şi Sfânt Bucovina” Suceava, Grupul Şcolar „Grigore Tăbăcaru” Rădăuţi – Asociaţia Pedagogică „Grigore Tăbăcaru” Bacău, şi Şcoala Postliceală „Humanitas” România – Suceava.
În conformitate cu prevederile art. 31 ale HG nr. 22/2007 pentru aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, “se consideră desfiinţat/ desfiinţată nivelul de învăţământ, specializarea, calificarea profesională pentru care organizaţia furnizoare de educaţie autorizată să funcţioneze provizoriu nu a mai şcolarizat, din diferite motive, o perioadă minim egală cu ciclul de şcolarizare”.
ARACIP va înainta, începând cu 10 august a.c., Ministerului Educaţiei propunerile de ridicare a autorizaţiilor de funcţionare provizorie pentru cele trei unităţi. Acestea, cu cel puţin şase luni înainte de încetarea definitivă a activităţii, aveau obligaţia de a se adresa Inspectoratului Şcolar pentru a preda toate documentele de evidenţă şcolară.