Intră acum și în grupul de
O tânără și-a pierdut viața după ce ATV-ul cu care se deplasa a derapat și a căzut în albia pârâului Voroneț, pe str. Voroneț din Gura Humorului.
Accidentul s-a produs duminică, 26 decembrie. Astfel, în jurul orei 18:20, doi tineri se plimbau cu ATV-ul pe strada menționată. ATV-ul era condus de un tânăr de 23 ani, din Vicovu de Sus, iar în calitate de pasager era o tânără de 21 ani, din Vicovu de Jos.
La un moment dat, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum cu carosabil acoperit cu zăpadă, tânărul a pierdut controlul asupra volanului, a derapat și a părăsit partea carosabilă, căzând în albia pârâului Voroneț.
În urma accidentului, tânăra a fost grav rănită și transportată la spitalul din localitate unde a decedat peste câteva ore.
Din primele cercetări rezultă că vinovat de producerea accidentului este tânărul conducător. Polițiștii au deschis dosar penal privind „ucidere din culpă”.