Tânărul care s-a răsturnat cu mașina între Iaslovăț și Milișăuți era băut, nu avea permis și era și în carantină

Un tânăr care s-a răsturnat pe cupolă cu un Audi Q5 pe DN 2K între Iaslovăț și Milișăuți era băut, nu avea permis de conducere, trebuia să fie în carantină la domiciliu, iar mașina nu avea anvelope de iarnă.

Potrivit cercetărilor polițiștilor, marți dimineața în jurul orei 7:00, Dumitru P.  a condus un autoturism Audi Q5, pe DN 2K, pe raza localității Iaslovăț dinspre Iaslovăț către orașul Milișăuți.

Când a ajuns într-o curbă la stânga a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a rulat în șanțul din partea stângă a drumului, a  rupt un stâlp ce susținea indicatorul ”depășirea interzisă” după care s-a răsturnat pe cupolă, blocând sensul de mers Milișăuți.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a tânărului care a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Municipal Rădăuți unde i s-a stabilit diagnosticul : ”TCC ușor, contuzie cu excoriații antebraț drept”.

Șoferul a fost testat la fața locului, în ambulanță cu aparatul alcooltest rezultatul fiind de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Fiind verificat în baza de date acesta nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere, dar acesta apare în baza de date ca fiind în carantină.

Autoturismul implicat în evenimentul rutier nu era echipat cu anvelope de iarnă.

În acest caz s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere unui vehicul fără a poseda permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și vătămare corporală din culpă.