Doi bărbați au abandonat colete cu țigări de contrabandă la Straja și au fugit la vederea polițiștilor de frontieră suceveni


Intră acum și în grupul de

Două colete cu țigări de contrabandă au fost abandonate în zona comunei Straja de doi bărbați care au fugit la vederea polițiștilor de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina.

Purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Suceava, comisar șef Ilie Poroch-Serițan, a declarat, sâmbătă, că un echipaj al poliției de frontieră din cadrul SPF Brodina a observat două persoane care transportau colete voluminoase de la frontiera de stat, spre localitatea Straja.

Imediat, poliţiştii de frontieră au acționat pentru reținerea celor în cauză, iar în momentul în care bărbații au observat echipajul au abandonat coletele și au fugit.

În acest caz au fost anunţate şi autorităţile ucrainene în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră.

La fața locului au fost descoperite două colete cu țigări, iar în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 2.938 pachete cu țigări, de proveniență Duty Free.

Țigările, în valoare de 34.375 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă  în formă agravantă și de trecere frauduloasă  a frontierei de stat, la finalizare urmând a se lua măsurile legale ce se impun.


Intră acum și în grupul de