Intră acum și în grupul de
Proba s-a susţinut în 4 centre organizate în municipiul Suceava, respectiv la Colegiul Tehnic „Petru Muşat”, Colegiul Economic, Colegiul Tehnic „Samuil Isopescul” şi Colegiul de Informatică.
Cei mai mulţi candidaţi au optat pentru geografie, fiind înscrişi 413 din care s-au prezentat 350. De altfel, din cauza numărului mare de înscrişi s-a organizat un centru de examen numai pentru candidaţii la geografie. Este vorba despre centrul de la Colegiul Tehnic „Petru Muşat” Suceava unde erau înscrişi 252 candidaţi şi au susţinut efectiv lucrarea 223.
La biologie vegetală şi animală s-au înscris 142 şi s-au prezentat 134, la fizică din 99 înscrişi au venit la testare 86. Au existat specializări la care s-au înscris şi prezentat doar câte un candidat, precum economie, informatică intensiv şi psihologie.
După prima sesiune de bacalaureat, 88,94% dintre candidaţi au promovat examenul, Suceava fiind pe primul loc în ţară ca indice de promovare.