Acasă Social Creste numarul cadrelor didactice care pleaca in concedii fara plata

Creste numarul cadrelor didactice care pleaca in concedii fara plata


Intră acum și în grupul de

Comparativ cu anul trecut numărul profesorilor care apelează la concediile fără plată, pentru a munci de fapt în străinătate, este în creştere. Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, Petru Carcalete, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă că numărul cadrelor didactice care îşi iau concediu fără plată ca să muncească în străinătate este „în creştere”. Acesta nu a dat o cifră exactă întrucât „unul vine, altul pleacă şi fluctuaţia e mare şi continuă”, în timpul unui an şcolar.

Este vorba de dascălii titulari, numai aceştia având dreptul la concedii fără plată, care, dacă nu se mai întorc „pierd titulatura”, a spus Petru Carcalete.



Potrivit legii, orice cadru didactic titular poate beneficia, odată la 10 ani, de concediu fără plată de un an, fără a justifica pentru ce are nevoie, iar pentru studii poate avea concediu fără plată timp de 3 ani, care poate fi prelungit cu încă un an numai cu încă unul cu aprobarea IŞJ.

„Dacă urmează o şcoală în străinătate are drept la 3 ani de concediu fără plată şi la încă un an, în situaţii speciale cu aprobarea inspectorului general. Sunt situaţii de cadre didactice ce nu s-au mai întors şi au pierdut titulatura” a afirmat şeful IŞJ Suceava.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version