Un bărbat din Vicovu de Sus a murit după ce a fost lovit de două mașini


Intră acum și în grupul de

Un bărbat din Vicovu de Sus a murit, duminică seara, după ce a fost lovit de două mașini.

Potrivit Poliției Județene Suceava, duminică în jurul orei 19:50 un tânăr de 18 ani din Vicovu de Sus care conducea un autoturism pe raza orașului Vicovu de Sus a surprins și accidentat un localnic de 56 de ani, care circula în calitate de pieton pe partea carosabilă.

Din impact, pietonul a fost proiectat pe contrasens unde a fost acroșat de un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani din comuna Putna.

În urma acestui accident a rezultat decesul pietonului.

Conducătorii auto au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital li s-au recoltat probe biologice în vederae stabilirii alcoolemiei.

În acest caz s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.


Intră acum și în grupul de