Doi puști fără permis, depistați de polițiștii suceveni că au condus autoturisme. Unul dintre ei a făcut accident

Doi adolescenți în vârstă de 16 ani au fost depistați, vineri, după amiaza că au condus autoturisme deși nu dețin permis de conducere.

Astfel, un adolescent în vârstă de 16 ani din Voitinel a intrat cu mașina într-o anexă a unei locuințe din Vicovu de Jos.

Polițiștii au stabilit că în acest caz adolescentul a mers cu mașina tatălui său, împreună cu fratele său la o fabrică de încălțăminte din Bivolărie.

Mașina a fost condusă de fratele adolescentului care este posesor de permis de conducere.

Când au ajuns la locul de muncă cheile de la autoturism au rămas la minor care,  fără știrea fratelui său, s-a urcat la volanul autoturismului și a plecat să ducă acasă până în Vicovu de Jos un coleg de muncă.

Pe drumul comunal 47B din comuna Vicovu de Jos,  într-o curbă la dreaptă, adolescentul a pierdut controlul asupra direcției de mers, a intrat în derapaj, și a lovit cu partea lateral stânga față, gardul și o anexă al unui imobil al cărui proprietar a sunat la 112.

În urma impactului nu au rezultat victime sau vătămări corporale omenești, evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale.

În acest caz lucrătorii de poliție s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul fară permis de conducere” și ”furt în scop de folosință”.

Tot vineri după amiaza un echipaj al Poliției Câmpulung Moldovenesc în timp ce îşi desfăşura atribuţiile de serviciu pe strada Mihai Eminescu  din municipiu  oprit pentru control un autoturism Opel.

La volan a fost identificat un adolescent în vărstă de 16 de ani, din Câmpulung Moldovenesc.

Polițiștii au constatat că minorul a luat autoturismul fără acordul proprietarului cu scopul de a-l folosi pe nedrept.

Și în acest caz a fost  întocmit dosar penal privind infracţiile de „furt în scop de folosință” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.