Intră acum și în grupul de
O femeie din Pojorâta a fost amendată, duminică seara, cu 4500 de lei după ce a făcut scandal pentru că a fost dată afară dintr-un bar, iar un bărbat care a plesnit-o peste față este cercetat penal pentru lovire.
Astfel, duminică seara, o femeie C. V., aflată în stare vădită de ebrietate a intrat într-un bar din și a comandat o bere la halbă.
Întrucât aceasta a adoptat un comportament deviant și agresiv verbal și fizic față de angajatul barului și ceilalți consumatori a fost invitată să plece, i s-a scos bicicleta în afara curții barului, dar acesta a refuzat să părăsească localul fiind escortată de barman și un consumator care a lovit-o pe femeie cu palma peste față spunând că gestul său a fost o ieșire necontrolată din cauza expresiilor și cuvintelor jignitoare adresate lui și familiei sale de femeie.
Cu ocazia intervenției, care s-a desfășurat în stradă, femeia a continuat să adreseze cuvinte jignitoare celorlalte persoane prezente.
În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovire față de bărbatul care a lovit-o peste față.
Femeia a fost sancționată pentru apelarea abuzivă a numărului unic pentru urgențe 112 cu amendă în cuantum de 2.000 lei, provocarea de scandal în local public, cu amendă în valoare de 1.000 lei, refuzul consumatorului de a părăsi localul public cu amendă de 500 lei și adresarea de cuvinte și expresii jignitoare cu ocazia intervenției lucrătorilor de poliție cu amendă în valoare de 1.000 lei.