Intră acum și în grupul de
În seria de manifestări dedicate aniversării a 150 ani de existenţă a Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava ziua de vineri, a fost una cu totul specială. Ziua festivă a debutat în holul mare al colegiului, cu dezvelirea plăcii omagiale din marmură, de către preşedintele CJ, Gheorghe Flutur. Placa omagială se află acum faţă în faţă cu cea dezvelită la împlinirea a 125 de ani, iar dacă cea de atunci poartă versurile lui Nicolae Labiş, cea de astăzi are inscripţionate cuvintele lui Mihai Eminescu.
Şi în sală, au fost personalităţi importante: deputatul Sanda Maria Ardeleanu, fostul ministru al Educaţiei, Cristian Adomniţei, dascăli din mai multe generaţii, foşti olimpici, absolvenţi, alţi oameni prestigioşi.
Prin rezultatele sale, prin oferta educaţională, prin baza materială de care dispune, dar mai ales prin valoarea corpului profesoral, Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” din Suceava „şi-a onorat şi îşi onorează misiunea de a fi un lăcaş de cultură şi educaţie, de a promova standarde înalte de competenţă profesională, de a contribui la formarea unor generaţii de tineri valoroşi care ulterior realizează, aşa cum experienţa şi trecutul o confirmă, cariere de succes în mai toate domeniile”, a spus directorul Popescu.
Pe parcursul manifestării, au intrat în direct online, din SUA şi alte ţări, foşti olimpici ai colegiului.
La rândul său directorul Popescu a oferit medalii de aur, plachete aniversare şi diplome de merit unor oficialităţi, dascăli, olimpici, absolvenţi care au contribuit la evoluţia colegiului, fiecare în parte fiind aplaudat de întreaga asistenţă.