Amenzi de 34.000 de lei și 70 de mc de lemn confiscat după controale la două firme sucevene de prelucrare a lemnului

imagine cu titlu INFORMATIV

Polițiștii suceveni au aplicat, marți, amenzi de 34.000 de lei și au confiscat 70 de mc de lemn după verificări efectuate la două firme de prelucrare a lemnului.

Astfel, o echipă de control formată din doi lucrători de poliție din cadrul Serviciului Ordine Publică – Biroul Delicte Silvice și doi specialiști silvici din cadrul Gărzii Forestier Suceava au efectuat un control la o firmă de prelucare a lemnului din Sucevița.

În cadrul verificărilor, organele de poliție au solicitat specialiștilor silvici să procedeze la inventarierea stocului faptic, iar marți a fost finalizată activitatea de verificare a avizelor emise de societate.

În urma verificărilor au fost aplicate cinci sancțiuni contravenționale în cuantum de 14.000 de lei din care trei sancțiuni pentru neregulile silvice de exploatare în cuantum de 11.000 lei și câte o sancțiune pentru modul de realizare a fotografiilor avizelor de însoțire a materialului lemnos și pentru neutilizarea receptorului  GPS pornit pe întreaga perioadă a transportului.

Tot marți, în baza datelor și a informațiilor obținute, polițiștii din cadrul Biroului Protecție Fond Forestier și Piscicol, în cooperare cu specialiști silvici din cadrul Gărzii Forestiere Suceava, au desfășurat activități specifice, efectuând un control de specialitate la o firmă din Boroaia.

Cu ocazia activităților desfășurate au fost constatate trei contravenții în valoare de 20.000 lei.

Totodată a fost confiscat un volum de 37,2 mc lemn lucru rășinoase în valoare de 7.440,00 lei și 32,16 mc cherestea rășinoase în valoare de 27.979,20 lei pentru deținere fără documente de proveniență.