Intră acum și în grupul de
Potrivit şefului IŞJ Suceava, în prezent, se află în desfăşurare 65 de lucrări de investiţii la şcoli, cu fonduri guvernamentale, 20 fiind obiective noi, 43 reabilitări, iar două sunt consolidări de clădiri. Pentru continuarea acestor lucrări au fost aprobate 8,5 milioane lei, în 2010, sumă insuficientă faţă de nevoi. Din această cauză, doar două obiective din cele desfăşurate cu fonduri de la Guvern au fost date în folosinţă la începutul acestui an şcolar, respectiv bazinul de înot la Clubului Sportiv Şcolar din Gura Humorului şi Grădiniţa cu Program Normal din Marginea.
Anul şcolar trecut a mai fost finalizată noua clădire a Şcolii cu clasele I-VIII de la Poiana Micului, care cuprinde săli de clasă, laboratoare şi sală de sport dotate integral cu mijloace didactice şi utilităţi moderne, dar cu fonduri asigurate prin parteneriatul dintre Uniunea Polonezilor din România şi Senatul Poloniei.
Au mai fost alocate sumele aprobate pentru noul sediu al Casei Corpului Didactic, din care s-au realizat Planul Urbanistic Zonal şi documentaţiile pentru avizare.