Intră acum și în grupul de
Inspectorii vor să vadă şi cum se desfăşoară comunicarea dintre inspectorat şi administraţia judeţeană, relaţiile lui cu presa, cu şcolile şi cadrele didactice.
În şcoli vor fi verificate printre altele, registrele de procese verbale, statele de funcţii ale personalului, dosarele personale ale acestora, evidenţa elevilor, dar vor fi analizate şi „eficienţa” activităţii manageriale”, activitatea de decizie, organizarea şi administrarea şcolii.