Un autoturism a luat foc în mers în Mihoveni, incendiul fiind lichidat de pompieri. Șoferul a folosit, fără succes, trei stingătoare pentru a stinge focul

imagine ilustrativă

Un autoturism Mercedes Benz a luat foc, sâmbătă la prânz, în mers pe o stradă din Mihoveni, fiind nevoie de intervenția pompierilor pentru lichidarea incendiului.

Potrivit anchetei polițiștilor, un bărbat de 54 de ani din Șcheia conducea, sâmbătă, în jurul orei 12:30 mașina personală, un Mercedes Benz pe strada Staniște din Mihoveni, fiind în mașină împreună cu soția sa.

Soția a observat că iese fum de sub capotă, motiv pentru care șoferul a oprit autoturismul și au coborât din acesta, încercând să stingă focul cu stingătorul ce-l avea în mașină, cât și cu alte două stingătoare aduse de vecini însă nu a reușit.

La sosirea polițiștilor, autoturismul ardea în partea din față, iar în scurt timp flăcările au cuprins întreg autoturismul.

De asemenea, în urma incendiul a fost afectat și gardul împrejmuitor pe o suprafață de 10 mp, confecționat din tablă, al unui imobil din apropiere.

Incendiul a fost lichidat de un echipaj ISU Suceava care a stabilit că sursa probabilă de aprindere a fost un scurt circuit electric de la un cablu electric neizolat corespunzător. 

În urma incendiului nu au rezultat victime omeneşti, ci numai pagube materiale, respectiv degradarea suprafeței de 10 mp de gard și la autoturism a ars interiorul față-spate, anvelopele, compartimentul motor și portbagajul.