Trei suceveni au ajuns în arest pentru că au bătut un bărbat în fața unei săli de jocuri de noroc din Suceava. Fapta s-a petrecut în luna mai, iar bărbatul agresat s-a ferit să ofere anchetatorilor informații legate de incident

În cursul zilei precedente polițiștii au efectuat 3 percheziții domiciliare și au dispus măsura reținerii față de trei persoane implicate într-o altercație în luna mai 2022. Poliţiştii au atras în nenumărate rânduri atenţia că nu tolerează comportamente de tip antisocial cu componentă violentă ne natură a induce sentimentul de insecuritate civică şi vor da dovadă de fermitate maximă în aplicarea legii,  astfel încât cetăţenii să perceapă comunitatea suceveană ca fiind una sigură şi civilizată.

Astfel, în data de 2 mai 2022, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată direct de către lucrătorii din cadrul U.P.U. Suceava  cu privire la faptul că un bărbat de 36 ani s-a prezentat la această unitate medicală întrucât a fost agresat fizic.

 La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție din cadrul Biroului Ordine Publică care l-a identificat pe bărbatul de 36 ani, stabilindu-se că acesta ar fi fost lovit în zona feţei de către trei persoane necunoscute.

Deși a manifestat reticență în oferirea unor detalii cu privire la eventimentul în care a fost implicat și cu privire la susținerea poziției procesuale, polițiștii au continuat verificările fiind întocmit dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de „lovirea sau alte violențe”.

În urma activităților  investigative și de cercetare penală întreprinse la nivelul Poliției Municipiului Suceava – Biroul Investigații Criminale, s-a conturat activitatea infracțională a trei bărbați cu vârste de 49, 25 și 24 de ani, toți din municipiul Suceava, sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice, constând în aceea că la data de 02.05.2022, în jurul orei 21:00, fiind în fața unei săli de jocuri de noroc situată în municipiul Suceava, au exercitat acte de violență asupra bărbatului de 36 de ani pe care l-au lovit cu pumnii şi cu picioarele în zona superioară a corpului, cauzându-i leziuni fizice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 11-13 zile de îngrijiri medicale, iar prin acțiunile acestora, executate în loc public, a fost creată o stare de natură să tulbure ordinea și liniștea publică.

Pentru probarea activității infracționale și completarea materialului probator în cadrul dosarului penal, vineri, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Suceava – Biroul Investigații Criminale au desfășurat trei percheziții domiciliare la locuințele agresorilor. În acțiune au fost agrenați 11 lucrători din cadrul Biroul Investigații Criminale, 2 grupe ale Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Suceava și grupă de subofițeri jandarmi din cadrul I.J.J. Suceava.

Astfel,  în urma efectuării celor 3 percheziții domiciliare și a unei percheziții asupra unui autoturism au fost identificate mai multe mijloace de probă de interes pentru soluționarea cauzei.

S-au emis trei mandate de aducere pe numele suspecților de 49 ani, 25 ani și 24 de ani, aceștia fiind conduși la sediul Poliției Municipiului Suceava.

În urma audierii acestora, lucrătorii Poliției Municipiului Suceava – Biroul Investigații Criminale au dispus măsura preventivă a reținerii celor 3 suspecți pentru o perioadă de 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Cei trei bărbați au fost introduși în arestul IPJ Suceava, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului care supraveghează urmărirea penală din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava .

Poliţiştii suceveni atrag încă o dată atenţia celor care nesocotesc normele legale că vor acţiona în continuare cu fermitate maximă, comportamentele de tip antisocial de natură a afecta gradul de siguranţă al cetăţenilor nefiind tolerate.

„Îi atenționăm încă o dată pe cei pretabili la săvârşirea de fapte antisociale că poliţiştii vor acţiona cu profesionalism şi fermitate  maximă în orice situaţie de natură a aduce atingere ordinii şi liniştii publice, măsurile privative de liberate urmând a fi dispuse conform prevederilor legale”, a transmis purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Suceava, cms șef Ionuț Epureanu.