Două femei au fost rănite după ce au intrat cu un ATV într-un copac de pe marginea drumului în Câmpulung Moldovenesc


Intră acum și în grupul de

Două femei de 48 și 40 de ani au fost rănite, duminică, după ce au intrat cu un ATV într-un copac.

Potrivit anchetei polițiștilor, duminică, în jurul orei 13:15, o femeie de 48 de ani din Dorohoi conducea un motociclu tip ATV pe Calea Bucovinei din Câmpulung Moldovenesc, pe direcția dinspre Vama spre Pojorâta, având ca pasager o femeie de 40 de ani din comuna botoșăneană Vorona.

Când a ajuns într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, femeie care conducea ATV-ul, având alte preocupări în timpul conducerii, a pierdut controlul asupra direcții de mers și a intrat în coliziune frontală cu un copac aflat în șanțul de pe partea dreaptă a direcției sale de deplasare.

În accidentului cele două femei au suferit vătămări corporale ușoare, motiv pentru care au fost preluate de un echipaj SMURD și unul de ambulanță și transportate la Spitalul Câmpulung Moldovenesc în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Femeia care conducea ATV-ul a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În acest caz se fac cercetări pentru „vătămare corporală din culpă”.


Intră acum și în grupul de