FOTO//Gospodărie din Bivolărie, incendiată intenționat. A fost nevoie de șapte autospeciale de pompieri pentru lichidarea incendiului


Intră acum și în grupul de

Pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus și cei ai Detașamentului Rădăuți, împreună cu lucrători ai Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Vicovu de Sus, Bilca, Voitinel și Putna, au intervenit, luni seara, cu șapte autospeciale de stingere și două ambulanțe SMURD B2, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodărie din localitatea Bivolărie.

Potrivit sergent major Radu Gabriel din cadrul ISU Suceava, la sosirea echipajelor, ardeau generalizat adăpostul de animale și acoperișul casei de locuit cu pericol de propagare la locuința învecinată, corp comun, dar și la gospodăria învecinată.

Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical unei femei în vârstă de 39 de ani, care a suferit un atac de panică. Ulterior, aceasta a fost transportată la spital.

În incendiu au ars adăpostul de animale, construit din lemn și acoperit cu șindrilă din lemn, pe o suprafață de aproximativ 45 de metri pătrați, și acoperișul casei de locuit, construit din lemn și acoperit cu azbociment, pe o suprafață de aproximativ 75 de metri pătrați.

Totodată, s-au degradat tavanul locuinței și pereții portanți pe o suprafață de aproximativ 75 de metri pătrați. În incendiu au pierit 7 păsări de curte.

               Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul, a menționat sursa citată.

Incendiul a fost lichidat după o intervenție de peste două ore, iar pompierii au salvat locuința corp comun și gospodăria învecinată.


Intră acum și în grupul de