O femeie din Frasin a murit la două zile după ce a căzut alunecând la ieșirea din baie

O femeie din orașul Frasin a murit, marți, la Spitalul Județean Suceava unde a  fost internată cu câteva ore înainte cu traumatism hemitorace stâng.

Potrivit anchetei poliției, femeia s-a lovit în zona costală duminică după amiaza când, după ce a ieșit din baie a alunecat și a căzut.

Femeia nu a cerut ajutorul ambulanței, crezând că a fost doar o simplă căzătură, și a rămas la domiciliu, dar în noaptea de luni spre marți, în jurul orelor 03:00, aceasta a început să se simtă din ce în ce mai rău acuzând dureri costale, în partea stângă, spunând că nu are aer și îi este frig   motiv pentru care, soțul său a apelat serviciul de urgență 112, solicitând o ambulanță.

Femeia a fost preluată de o ambulanță și transportată la Spitalul Gura Humorului și, ulterior, transferată la Spitalul Județean Suceava cu diagnosticul traumatism hemitorace stâng.

Ea a fost internată în jurul orelor 06:30 la Secția Nefrologie din cadrul Spitalului de Urgență Suceava, unde în jurul orei 10:40 a decedat.

Cadavrul a fost depus la morga Spitalului Suceava și s-a  dispus  efectuarea necropsiei, pentru a stabili care este cauza medico-legală a decesului.

.