Detaliile accidentului de la Adâncata: Șoferul a pierdut controlul mașinii și a lovit un copac de pe marginea drumului


Intră acum și în grupul de

Un bărbat de 53 de ani din comuna Zvoriștea a fost rănit, luni după amiaza, într-un accident produs la intrarea în Suceava dinspre Adâncata.

Potrivit anchetei polițiștilor, luni,  în jurul orei 13.30, un bărbat de 53 ani, din comuna Zvoriștea, în timp ce se afla la volanul auto marca VW Golf se deplasa pe D.N. 29A din direcția Adâncata către municipiul Suceava, la intrarea în municipiul Suceava, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un arbore ornamental aflat pe marginea părții carosabile.

Acesta se afla în autoturism cu încă o persoană, tot din Zvoriștea, care a refuzat spitalizarea.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului auto.

La fața locului s-a deplasat o ambulanță din cadrul Spitalului Județean de Urgență Suceava, care a preluat conducătorul auto în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate, fiind diagnosticată cu ”TCC prin accident rutier, contuzie toraco abdominală, contuzie antebraț”

În acest caz s-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”.


Intră acum și în grupul de