Intră acum și în grupul de
Un tânăr de 18 ani din comuna Dărmănești este cercetat penal pentru conducerea unui autoturism fără permis de conducere.
Tânărul a fost oprit în trafic, joi seara, de un echipaj de poliție pe raza satului Mărițeia Mică din Dărmănești în vederea efectuării.
Acesta a prezentat polițiștilor polița RCA, cartea de identitate și certificatul de înmatriculare al autoturismului și a declarat verbal că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
El le-a spus polițiștilor că urmează cursurile școlii de șoferi în vedere obținerii permisului de conducere și a fost programat pentru susținerea examenului de dobândire a permisului de conducere, proba teoretică la 07.09.2022, însă nu a obținut rezultat favorabil.
Pe locul pasagerului față dreapta a fost identificat proprietarul autoturismului care a declarat că l-a lăsat pe cumnatul său să conducă întrucât distanța între imobilele acestora este o distanță de aproximativ 250m.
În acest caz s-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de „conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere” și „încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede oblicativitatea deținerii permisului de conducere unei persoane despre care știe că nu deține permis de conducere”.