Peste 12.000 de români între care și suceveni s-au mobilizat să colecteze deșeuri în schimbul călătoriilor cu autobuzul într-o singură zi, în campania „România Schimbă PET-ul cu biletul”

Peste 12.000 români din 63 orașe ale țării, inclusiv din Suceava, au luat parte vineri, 16 septembrie, la cea mai amplă campanie națională „România Schimbă PET-ul cu biletul”, care promovează călătoriile cu transportul public în schimbul colectării separate a deșeurilor. Locuitorii orașelor în care a avut loc campania s-au mobilizat exemplar și au colectat 87.000 de deșeuri, contribuind la dezvoltarea unor orașe mai curate și a unui mediu mai sănătos, prin implicare și responsabilitate.

Campania dezvoltată de asociația Act for Tomorrow și Kaufland România, cu sprijinul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, în cadrul programului național Vinerea Verde, s-a desfășurat în parcările magazinelor Kaufland din țară, iar cei dornici să participe au adus 5 deșeuri (PET-uri, doze de aluminiu, sticlă) și le-au introdus în automatele de colectare separată puse la dispoziție de Kaufland România. În urma acestui proces, pentru cei ce au colectat deșeurile separat, automatele au eliberat un cupon în baza căruia au primit biletul de autobuz cu două călătorii sau valabil 24 de ore, în funcție de specificul fiecărui oraș, de la voluntarii prezenți la fiecare punct de colectare.

Campania desfășurată în cadrul Săptămânii Europene a Mobilității a fost lansată vineri, 16 septembrie, la București, în prezența Secretarului de Stat, Dan Chira din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și a mobilizat 32 de instituții publice din țară, primării, consilii județene, societăți de transport local, direcții județene de sport și tineret, să se alăture ca parteneri și să sprijine campania la nivel local. Mai mult decât atât, 13 primari, viceprimari sau city manageri au ales ca vineri, 16 septembrie, să se alăture și fizic campaniei, călătorind cu transportul public în schimbul deșeurilor pentru a da un exemplu locuitorilor din orașele lor.

Totodată, campania a mobilizat 46 de ONG-uri locale și peste 200 de voluntari care s-au alăturat campaniei și au sprijinit implentarea acesteia în orașele în care a fost desfășurată.

Schimbă PET-ul cu biletul este prima campanie din România care a introdus plata cu deşeurile pentru transportul public, aceasta având ca prinicipale obiective încurajarea folosirii transportului public, accesibilizarea acestuia și promovarea colectării separate a deșeurilor, care vor fi ulterior transformate în noi resurse.

Extinderea campaniei a fost posibilă deoarece, începând cu 1 septembrie 2021, toate magazinele Kaufland din țară dispun de infrastructuri de reciclare de tip self-service pentru trei tipuri de ambalaje: PET-uri (cu volum de până la 3 litri), sticlă și doze de aluminiu (cu volum de până la 1 litru), compania devenind astfel primul retailer din România care oferă o rețea de automate de reciclare la nivel național. În plus, în cadrul campaniei „Să reciclezi e mai ușor decât crezi”, toți consumatorii care adoptă un comportament ecologic primesc cupoane de 10% reducere la fiecare 5 ambalaje colectate, pentru o anumită categorie de produse ce se actualizează lunar cu sprijinul furnizorilor. În perioada 14-20 septembrie 2022 a fost oferită 10% reducere pentru toată categoria de sucuri necarbonatate.

Toate PET-urile colectate în cadrul campaniei vor fi transmise către fabricile de reciclare, unde vor fi transformate în noi materiale.

Organizatorii campaniei își propun să continue campania și anul viitor și să ofere locuitorilor din cât mai multe orașe din țară șansa de a își aduce contribuția la diminuarea poluării urbane. În acest sens, primăriile din țară sunt invitate să adopte această campanie inedită, oferindu-și sprijinul pentru replicarea ei în cât mai multe municipalități, astfel încât un număr cât mai mare de români să se poată bucura de un mediu mai sănătos.

Campanii similare au fost desfășurate și în alte mari orașe din lume și au avut rezultate extrem de bune: Roma (Italia), Istanbul (Turcia), Beijing (China), Surabaya (Indonezia). De exemplu, în Istanbul, în primul an al campaniei au fost colectate 4.1 milioane de PET-uri, echivalentul a 75.000 kg de plastic.

Mai mult decât atât, în ultimul an numeroase state din Europa au început să ia măsuri în vederea accesibilizării transportului public, acestea având atât obiective sociale, cât și de mediu. De exemplu, proiectul pilot al biletelor de 9 euro pentru transport public implementat de Germania pentru 3 luni a fost un succes, 52 milioane de persoane achiziționând biletul. Potrivit unui sondaj VDV, 15% din utilizatorii abonamentului au declarat că fără preţul special nu ar fi călătorit aşa cum au făcut-o. De asemenea, la nivelul impactului asupra mediului programul a generat o reducere de 1.8 milioane de tone a emisiilor de CO2, iar poluarea aerului a scăzut cu 7%. Urmând exemplul Germaniei, din 1 septembrie Spania a lansat un program de gratuitate pentru trenurile locale și regionale.

„Ne bucurăm extrem de mult că alături de Kaufland România, Ministerul Mediului și partenerii noștri de la nivel local, am reușit să mobilizăm o țară întreagă să se alăture acestei campanii inedite care a introdus plata cu deşeurile pentru transportul public. <<Schimbă PET-ul cu biletul>> este o campanie unică în România, o campanie care propune o soluție inovatoare pentru două dintre cele mai presante probleme cu care se confruntă orașele noastre: poluarea generată de trafic și colectarea separată și reciclarea deșeurilor. Alături de partenerii noștri, pe parcursul anului viitor, asociația noastră va continua demersurile pentru a transformă această campanie într-un proiect permanent în cât mai multe orașe din țară.” – a declarat Andrei Coșuleanu, Președintele Asociației Act for Tomorrow.

„Kaufland România investește constant în noi soluții sustenabile, prin care să putem contribui la protejarea mediului și prin care să putem oferi comunităților locale soluții concrete prin care să prevină și să combată poluarea cu deșeuri la nivelul orașelor. Ne bucurăm că am putut pune la dispoziția acestei campanii strategice pentru noi, dezvoltată alături de partenerii noștri de la Asociația Act for Tomorrow, infrastructura de colectare a deșeurilor disponibilă în toate magazinele Kaufland din țară. În acest mod, pe lângă oferirea unei soluții reale pentru colectarea și reciclarea deșeurilor, am reușit și să încurajăm utilizarea mijloacelor de transport în comun. România are nevoie de astfel de inițiative care să sprijine construirea unor orașe verzi și curate, prin implicarea directă a locuitorilor. – a declarat Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.

Campania „Schimbă PET-ul cu biletul” s-a bucurat în ultimii 2 ani de un real succes în rândul locuitorilor din Constanța, Craiova, Iași, Timișoara, Buzău, Galați, Sibiu, Oradea și Baia Mare, peste 6.700 de persoane participând la campanie. Aceștia s-au mobilizat exemplar și au colectat peste 3.300 kg deșeuri, oferind un răspuns pozitiv și contribuind la dezvoltarea unor orașe mai curate, prin implicare și responsabilitate. În 2021, Campania „Schimbă PET-ul cu biletul” a câștigat locul I, la categoria mediu, în cadrul Romanian PR Awards, cea mai importantă competiție de PR din România.

Totodată, campania face parte și din Programul Național Vinerea Verde, lansat de Ministerul Mediului, o inițiativă menită să reducă poluarea cauzată de transportul cu mașinile personale în marile orașe, prin care toți cetățenii sunt încurajați să utilizeze transportul alternativ pentru deplasarea la și de la serviciu.