Încă un ucrainean la volanul unui TIR depistat cu permis de conducere fals în PTF Siret


Intră acum și în grupul de

Poliţiştii de frontieră suceveni cercetează un ucrainean care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals.

Potrivit purtătorului de cuvânt al STPF Suceava, agent de poliție Alina Petraru, vineri,, în jurul orei 14:50, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret s-a prezentat pe sensul de intrare în România, un cetăţean ucrainean, în vârstă de 24 de ani.

Acesta conducea un ansamblu rutier format din cap tractor marca MAN și remorcă, având aplicate plăcuțe de înmatriculare specifice Ucrainei.

O dată cu pașaportul, bărbatul a prezentat și un permis de conducere, aparent emis de autoritățile ucrainene. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, s-au efectuat verificări suplimentare.

Astfel s-a constatat că permisul de conducere este fals, întrucât nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic.

În acest caz s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu poseda permis de conducere, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun.


Intră acum și în grupul de