Intră acum și în grupul de
Ministerul Sănătăţii a solicitat Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava să facă propuneri de spitale ai căror brancardieri şi infirmiere să participe la instruiri în urma cărora să crească calitatea prestaţiilor acestora.
Astfel, la nivel naţional vor fi instruite 1.100 infirmiere dintre care 270 din Regiunea de Dezvoltare NE şi 400 de brancardieri, dintre care 100 din Regiunea NE.
În primă fază au fost vizate spitalele din Suceava, Fălticeni, Rădăuţi, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei şi Gura Humorului, dar selectate au fost, după cum a spus Adrian Popescu, cele din Suceava, Fălticeni şi Câmpulung Moldovenesc.
„Spitalul Suceava are 16 brancardieri, iar Fălticeni şi Câmpulung Moldovenesc câte unul, iar la infirmiere Suceava -194, Fălticeni 47 iar Câmpulung 55. Dintre aceştia vor fi aleşi cei ce vor participa la instruire”, a spus Adrian Popescu.
Pe lângă îmbunătăţirea şi recunoaşterea competenţelor infirmierelor şi brancardierilor, proiectul va duce şi la creşterea motivaţiei şi a moralului personalului din domeniul medical, atât de necesare pentru aceste categorii profesionale.