Termopanele ocupa locul 3 in topul reclamatiilor depuse la CJPC Suceava


Intră acum și în grupul de

După reclamaţiile ce vizează băncile şi serviciile operatorilor de cabluTV, locul 3 în topul anului 2010 îl ocupă plângerile sucevenilor privind execuţia şi montarea tâmplăriei cu geam termoizolator-termopan, a informat şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Suceava, Elena Oanea. Astfel, până acum, au fost înregistrate un număr de 44 de reclamaţii, dintre care 34 cercetate, iar 10 sosite pe parcursul lunii decembrie, în curs de cercetare.

„În urma cercetării celor 34 de reclamaţii, s-a constatat că 29 reclamaţii au fost întemeiate, respectiv 85% din cele cercetate până în prezent, două au fost neîntemeiate, iar 3 necesită efectuarea unei expertize tehnice”, a declarat Elena Oanea.

Aspectele reclamate pornesc de la nerespectarea clauzelor contractuale, executare de lucrări necorespunzatoare, prezenţa condensului în perioada rece a anului, până la apariţia de defecţiuni în perioada de garanţie, societatea refuzând să remedieze deficienţele apărute.

„Dintre operatorii economici care prestează servicii de montare tâmplărie PVC cele mai multe reclamaţii au vizat SC TIM GRUP SRL şi SC AUFBAU câte 8 reclamaţii fiecare şi SC IUVENTUS care a activat şi cu numele LUX ORIENT SRL– 7 reclamaţii.

Avertizăm pe această cale prestatorii unor astfel de servicii, că repetarea abaterilor se constituie ca o PRACTICĂ, sancţionarea urmând a fi făcută conform Legii nr.363/2007 privind practicile comerciale incorecte, adică minim 5.000 lei iar dacă abaterea se repetă şi după amendă, riscă suspendarea activităţii”, a precizat Elena Oanea.

Până în prezent, în urma cercetării reclamaţiilor comisarii CJPC Suceava au aplicat un număr de 15 amenzi contravenţionale, în cuantum total de 94.000 lei şi s-au aplicat tot atâtea măsuri de refacere a lucrărilor, înlocuire a geamurilor, sau restituirea contravalorii lucrării prestate.


Intră acum și în grupul de