Acasă Social O fată de 17 ani, aflată la volanul unei mașini, urmărită de...

O fată de 17 ani, aflată la volanul unei mașini, urmărită de poliție 1,5 km până când a fost blocată în trafic în apropierea satului Gura Solcii

O tânără în vârstă de 17 ani a fost urmărită în trafic de un echipaj de poliție după ce aceasta a refuzat să oprească la semnalul regulamentar efectuat de polițiști.

Astfel, sâmbătăs seara la ora 22:45, patrula de siguranță publică din cadrul Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți fiind în serviciul de patrulare, supraveghere și controlul circulației rutiere, a efectuat semnal regulamentar de oprire pe D.C. 38 D din satul Slobozia Sucevei, din comuna Grănicești a unui autoturism Mercedes Benz, care  circula din direcția satului Slobozia – Sucevei spre Gura – Solcii.

Conducătorul autoturismului nu a oprit, fapt pentru care a fost urmărit pe o distanță de aproximativ 1,5 km, fiind ajuns și blocat în apropierea satului Gura Solcii.

La volan se afla o tânără de 17 ani din orașul Cajvana care, imediat ce a oprit, a coborât prin partea stângă, iar prietenul său, care s-a aflat în calitate de pasager pe scaunul din partea dreaptă față, s-a urcat la volan, declarând că el s-a aflat la volan.

În cele din urmă, fata a recunoscut că ea a condus autoturismul din satul Slobozia Sucevei, fără a poseda permis de conducere, autoturism care i-a fost încredințat cu știință pentru a fi condus pe drumurile publice de către prietenul ei.

Fata nu figurează ca având permis de conducere și a testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

 În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ” încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea obținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care știe că nu posedă permis de conducere auto”.