Centrul de Transfuzii Suceava risca sa intre in noul an cu datorii

Pentru anul 2011, conducerea Centrului Judeţean de Transfuzie Sangvină (CJTS) Suceava nici nu îndrăzneşte să se gândească la vreo investiţie. „Tot ce ne dorim este să nu ne mai vină vreo restructurare şi să avem bani de salarii. Personalul este subnormat. Nu-şi iau concedii pentru că nu are cine să mai lucreze. Au ajuns să aibă şi câte 10 zile libere pentru că lucrează în plus”, a declarat directorul CJTS Suceava, medicul Maria Pilat.

După restructurarea din acest an, unitatea a pierdut patru angajaţi, în momentul de faţă lucrând cu 26 salariaţi.

Directorul CJTS Suceava a precizat că, bani pentru salarii există, însă nu şi pentru achitarea datoriilor. „Avem datorii la utilităţi, la materiale sanitare. Poate până pe 30 decembrie primim ceva bani şi ne vom plăti datoriile. S-a mai întâmplat în anii din urmă să primim bani în ultimele zile şi să nu intrăm cu datorii în noul an”, a spus Maria Pilat, adăugând că au existat ceva probleme cu tichetele de masă dar s-au rezolvat.

„Era cât pe ce să avem ceva probleme cu tichetele de masă dar au venit banii în timp util şi am dat repede comandă pentru ele”, a menţionat directorul CJTS Suceava.

Donatorii primesc la fiecare donare 7 tichete de masă a câte 8,7 lei, o zi liberă şi 50% reducere la abonamentul de transport urban.

„Sunt tichete, sunt pungi, sunt donatori deci suntem mulţumiţi”, a conchis Maria Pilat.