Intră acum și în grupul de
Un număr de şase microbuze şcolare repartizate de către Ministerul Educaţiei, judeţului Suceava au fost distribuite, marţi, dimineaţă la sediul Inspectoratului Şcolar al Judeţului (IŞJ) Suceava reprezentanţilor localităţilor beneficiare.
Acesta a mai precizat că, pentru a acoperi necesarul de asemenea autovehicule pentru transportul elevilor, va mai solicita Ministerului încă 15-20 de microbuze.
La rândul său, şeful IŞJ Suceava, Petru Carcalete, a subliniat că aceste microbuze nu sunt suficiente, şi că „în viitoare tură, probabil, se va reuşi să se acopere necesarul”.
Cheile celor 6 microbuze au fost înmânate reprezentanţilor comunelor Bosanci, Bilca, Frătăuţii Noi, Vatra Moldoviţei, Fântânele şi Fântâna Mare.
Repartizarea a fost făcută în urma solicitărilor primăriilor. Astfel, Primăria Bosanci a solicitat un microbuz pentru a rezolva problema transportului elevilor de la Cumpărătura, către şcoala de centru din Bosanci.
În momentul de faţă, circa 7000 de elevi şi preşcolari din judeţul Suceava sunt transportaţi zilnic la cursuri de 75 de microbuze şcolare repartizate de către Ministerul Educaţiei în judeţ.
Microbuzele şcolare se află în administrarea primăriilor din localităţile în care se folosesc şi transportă zilnic elevi spre unităţile de învăţământ şi de la şcoală, în mai multe schimburi. În medie, în fiecare zi, un microbuz şcolar transportă aproximativ 80 de elevi din judeţ. Unii elevi sunt luaţi chiar de acasă şi duşi la şcoală cu microbuzul, în timp ce alţii, înainte de ajunge la microbuz au de parcurs, pe jos, kilometri buni.