Gata cu discrepantele in finantarea serviciilor de ambulanta intre judete


Intră acum și în grupul de

Managerul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava, dr. Daniel Martiniuc, şi-a exprimat speranţa că Ambulanţa va avea un buget mai bun anul acesta, în condiţiile în care prin noile norme ale contractului cadru se schimbă modul de plată, ţinându-se cont de numărul de locuitori.

„Suntem printre judeţele cele mai mari din ţară, pe locul II ca întindere şi VII ca populaţie. Dacă până acum am fost plătiţi per servicii şi la numărul de kilometri parcurşi, în acest an finanţarea se va stabili în funcţie de tariful pe cap de locuitor, la numărul populaţiei şi coeficientul de ajustare în condiţiile prevăzute de norme. Ar fi extraordinar, nu vom mai avea presiunea că nu ne-am realizat planul. Era total neadecvat să te gândeşti că trebuie să ai accidente şi politraumatisme cât mai multe ca să-ţi faci planul. E un fapt pozitiv. Cel puţin în mentalitate am făcut un pas înainte. Cu o altă pornire se va începe ziua de muncă”, a declarat Daniel Martiniuc.

Contractul -cadru ce va fi încheiat între casele de asigurări de sănătate şi furnizorii de servicii medicale în 2001-2012 stabilite reglementări pentru introducerea unor standarde de cost în ceea ce priveşte decontarea serviciilor de urgenţă pentru serviciile de ambulanţă, pe categorii de judeţe, în funcţie de numărul de locuitori din judeţe, distanţa la care se face intervenţia, numărul de solicitări.

În acest fel vor fi eliminate discrepanţele în finanţarea serviciilor de ambulanţă între judeţe.


Intră acum și în grupul de