Intră acum și în grupul de
„Vom continua să depunem plângeri penale, şi stabilim care sunt paşii ce-i vom face legat de situaţia în care ne găsim. Lumea e nemulţumită pentru aceasta întârziere a plăţii salariilor în condiţiile în care unii au fost nevoiţi să-şi reeşaloneze ratele la bancă sau nu şi-au putut onora obligaţiile curente”, a afirmat Gheorghe Şorodoc.
La rândul său, şeful IŞJ Suceava, Petru Carcalete menţionează că blocarea salariilor s-a produs din cauza faptului că Trezoreria a cerut din partea IŞJ aviz pe state de funcţii şi nu pe statele de personal, aşa cum prevede HG 1395. „Ei au invocat faptul că statele de personal înseamnă acelaşi lucru cu statele de funcţii, ceea ce nu este adevărat. Profesorii îşi vor primi salariile conform legilor în vigoare şi a hotărârilor judecătoreşti”, a declarat Petru Carcalete.
Reamintim că, în momentul de faţă Sindicatul Liber şi Independent „Bucovina” al Învăţământului zona Rădăuţi desfăşoară o amplă campanie de depunere de plângeri penale împotriva a doi secretari de stat şi trei directori din Ministerul Educaţiei precum şi a directorilor de trezorerii din judeţ, fiind acuzaţi că „blochează punerea în aplicare a unor sentinţe definitive şi irevocabile drept pentru care salariaţii unităţii de învăţământ se află în imposibilitatea de a primi drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2011”.