Un bărbat a murit la Șaru Dornei în timp ce culegea arnică împreună cu soția sa


Intră acum și în grupul de

Un bărbat a murit, joi, la Șaru Dornei în timp ce culegea arnică.

Potrivit primelor date din anchetă, un bărbat de 71 de ani se afla, joi dimineața, împreună cu soția sa, pe raza comunei Șaru Dornei, la cules de arnică.

La un moment dat, acesta nu a mai fost observat de către soția sa, care și-a găsit soțul căzut pe sol, cu fața în jos.  

Ea a sunat la 112, iar echipajul de ambulanță deplasat la fața locului a constatat decesul bărbatului.     

Din investigațiile efectuate s-a stabilit că persoana în cauză suferea de diabet.

În acest caz se fac cercetări pentru moarte suspectă și se așteaptă concluziile autopsiei medico-legale prin care să fie stabilită cauza morții.


Intră acum și în grupul de