Intră acum și în grupul de
Şeful instituţiei, Petru Carcalete, a precizat că „nu ajung banii pentru salariile care se calculează la nivelul lunii octombrie 2010, la care se adaugă 15% şi se înmulţeşte cu 12”, dar că va solicita un rectificativ care să rezolve situaţia.
Buget insuficient există la cheltuieli materiale şi la capitolul „asistenţă socială”, la acesta din urmă fiind la jumătate faţă de necesar, spun reprezentanţii IŞJ.
Bugete mai mici au anul acesta şi şcolile judeţului, în condiţiile finanţării pe elev, având în vedere că valoarea care se acordă pe fiecare elev e mai mică faţă de cea de anul trecut. Directorii din şcolile sucevene se plâng că valoarea mică nu poate acoperi cheltuielile de personal, dacă se merge conform hotărârilor judecătoreşti ce sunt obligaţi să le pună în aplicare, banii pentru salarii ajungând doar până în august.
Managerii de şcoli nu ştiu cu ce vor plăti utilităţile. „Nu ştiu cum ne vom descurca la materiale pentru curăţenie, la materiale de birotică, pentru imprimante şi calculatoare”, s-a plâns directorul Colegiului economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, Corneliu Romaşcu.