O femeie din Suceava a reclamat Poliției Municipiului Suceava că i-au fost furat de pe balcon o masă din sticlă și un scaun din ratan.
Potrivit primelor date din anchetă, femeia de 34 care locuiește într-un apartament de la etajul nouă al unui bloc de pe strada Mitropoliei din Suceava a fost plecată de acasă în perioada 10-13 iulie.
Vineri dimineața aceasta a constatat că în balconul apartamentului au pătruns persoane necunoscute ce au sustras un scaun din ratan și o masă din sticlă.

Polițiștii au procedat la tratarea criminalistică a balustradei de pe balconul imobilului, fiind descoperite două urme papilare ce urmează a fi analizate.
Totodată, în cazul acesta au fost identificate camere de supraveghere atât la parterul, cât și în proximitatea blocului unde locuiește persoana vătămată urmând să fie analizate imaginile.





