Spitalele din judet vor ramane cu mai putine paturi in urmatorii ani

Pentru ca în următorii trei ani România să se apropie de media europeană a numărului de paturi din spitale, Ministerul Sănătăţii a elaborat în premieră Planul Naţional de paturi pentru perioada 2011-2013. Astfel, se doreşte ca în următorii trei ani să existe în România 5,61 paturi la mia de locuitori, faţă de 6,02 cât vor putea fi contractate anul acesta. Conform actului normativ, pentru anul 2011, numărul total de paturi aprobat pentru contractare este de 129 524, faţă de 134 760 paturi în 2010, ceea ce înseamnă 6,02 paturi la mia de locuitori. Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila a precizat că nu este vorba despre un număr de paturi stabilit să existe în sistemul public şi sistemul privat, ci este vorba de numărul total de paturi, pe care şi-l permite să-l finanţeze Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, în următorii 3 ani, astfel încât în 2013 să ne apropiem de media europeană, care este de 5,61 de paturi la mia de locuitori.

Potrivit datelor CAS Suceava, anul trecut au fost contractate 3038 de paturi: 1200 la Spitalul Judeţean Suceava, 460 la Spitalul Municipal Rădăuţi, 337 la Spitalul Municipal Fălticeni, 265 la Spitalul Câmpulung, 210 la Spitalul de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc, 190 la Vatra Dornei, 113 la Spitalul Gura Humorului, 75 la Spitalul Orăşenesc Siret, 70 la Spitalul orăşenesc Solca, tot atâtea la Psihiatrie Siret şi 48 la Spitalul Particular Bethesta.

Prin acest plan se stabileşte numărul de paturi atât în spitalele publice cât şi cele private pentru care casele de asigurări de sănătate vor încheia contracte de furnizare de servicii medicale.

Până pe 15 martie va fi elaborat un act normativ privind detalierea pe fiecare judeţ a numărului total de paturi care pot fi finanţate. Ministerul promite o revizuire a bugetelor spitalelor pentru a începe “strategia de raţionalizare a spitalelor” în vederea reducerii impusă de standardul european, de la 135.200 la 133.000, până la sfârşitul lunii iunie 2011, şi la 129.500, până la sfârşitul lunii decembrie 2011.

Ministrul Sănătăţii a precizat că era nevoie de acest plan „pentru a stabili un echilibru în sistem şi o concurenţă la contractare”. În cazul în care numărul total de paturi al spitalelor publice şi private existent la nivelul unui judeţ este mai mare decât cel aprobat, casele de asigurări de sănătate pot să organizeze licitaţii în vederea contractării unor servicii din pachetul de servicii.

În documentul menţionat se precizează că detalierea pe judeţe a numărului de paturi aprobat pentru contractare cu casele de asigurări de sănătate, atât pentru segmentul spitalelor publice, cât şi private, se va face anual, până la data de 30 septembrie, prin Ordin de ministru.

Reamintim că anul trecut, Guvernul a decis, în urma înţelegerii cu FMI, reducerea a 9.200 de paturi în spitalele din România. În spitalele din judeţ au fost reduse 282 de paturi. Spitalul Judeţean a pierdut 70 de paturi din cele 1279 pe care le avea, dar cel mai afectat a fost Spitalul Rădăuţi care a pierdut 60 de paturi din cele 520, ceea ce înseamnă 11,5%. La vremea respectivă s-a explicat că reducerea s-a făcut în funcţie de indicatorii de performanţă obţinuţi, care au fost verificaţi de către echipe ale ministerului.