Bărbat beat la volan, cu soția și fiul de 9 ani în mașină, oprit în trafic de polițiști la Vicovu de Sus


Intră acum și în grupul de

Un bărbat din Vicovu de Sus beat la volan a fost depistat, luni dimineața, în timp ce conducea mașina având ca pasageri soția și pe fiul său de 9 ani.

Potrivit anchetei polițiștilor, luni dimineața în jurul orei 03:10 , patrula din cadrul Postului de Poliție Brodina în timp ce efectua serviciul de îndrumare, supraveghere şi control al traficului rutier, cu autospeciala din dotare, pe strada Calea Bucovinei, de pe raza orașului Vicovu de Sus a efectuat semnal regulamentar de oprire a autoturismului marca Audi, ce circula din direcția Vicovu de Sus către Straja.

La volan a fost identificat un bărbat din Vicovu de Sus, iar în calitate de pasager a fost identificată soția acestuia, iar pe bancheta din spate a fost identificat fiul acestuia în vârstă de 9 ani.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea sus-numitului cu aparatul alcooltest rezultând o valoare de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În continuare, s-a procedat la conducerea șoferului la Spitalul municipal Rădăuți în vederea recoltării mostrelor biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, unde acesta și-a dat consimțământul în vederea recoltării, fiind astfel recoltate două probe biologice de sânge.

Șoferului  i s-a reținut permisul de conducere, fiindu-i eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

               De asemenea i s-a adus la cunoștință conducătorului auto despre faptul că nu are drept de a conduce autovehicule pe drumurile publice până la definitivarea cercetărilor, fiind întocmit un proces-verbal în acest sens.

               În acest caz se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”.


Intră acum și în grupul de