Intră acum și în grupul de
Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava va găzdui până pe data de 25 martie, faza judeţeană a Concursului Naţional “MADE FOR EUROPE”- 2011, ediţia a V-a.
„Scopul competiţiei este valorizarea şi promovarea experienţelor pozitive în derularea proiectelor finanţate prin programe comunitare, stimulând creativitatea, inovaţia, spiritul de competiţie. Calitatea şi diversitatea produselor trebuie să corespundă criteriilor cerute în metodologia de desfăşurare a concursului, respectiv să contribuie la consolidarea calităţii şi dimensiunii europene în educaţie, să dezvolte competenţe cheie, să poată fi integrate în curriculum şi utilizate în activităţile curriculare şi extracurriculare ale şcolii şi au dovedit preocuparea elevilor şi cadrelor didactice pentru dezvoltarea cooperării la nivel european în plan educaţional”, a declarat Petru Carcalete adăugând că, la nivelul I.S.J. Suceava proiectul este coordonat de inspectorul pentru proiecte educaţionale prof. Lidia Acostoaie.