ISJ Suceava organizeaza doua olimpiade nationale (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

În acest an, judeţul Suceava va fi gazda a două olimpiade naţionale, etapa finală, a informat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, şeful IŞJ Suceava, Petru Carcalete.

„Etapa naţională a Olimpiadei de Biologie se va organiza în judeţul Suceava, în perioada 17-21 aprilie 2011, fiind aşteptaţi 250 de elevi din toată ţara, 42 de profesori însoţitori ai loturilor judeţene şi 25 de membri ai comisiei naţionale de organizare a olimpiadei, respectiv reprezentanţi MECTS, profesori universitari, inspectori şcolari”, a declarat şeful IŞJ Suceava.
Acesta a precizat că activităţile specifice se vor desfăşura la Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava şi Şcoala Creştină Filadelfia Suceava.

Ce-a de a doua olimpiadă va fi găzduită de Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni. Este vorba despre Olimpiada disciplinelor materne croată şi rusă, ce va avea loc în perioada 15-19 aprilie.

La limba croată maternă vor participa 31 de elevi şi cadre didactice, iar la limba rusă maternă aproximativ 100 elevi şi cadre didactice.

În privinţa concursului internaţional de interpretare instrumentală „Lira de Aur”, şeful IŞJ Suceava a spus că se va implica personal în organizare. „Chiar vreau să mă implic personal, nu vreau să se întrerupă după atâţia ani. E o manifestare cel puţin frumoasă”, a afirmat Petru Carcalete.

Primăria Suceava va contribui, şi-n acest an, la finanţarea concursului, care a ajuns la cea de-a XXXII-a ediţie. Suma alocată de la bugetul local este de 500 de milioane de lei vechi, la fel ca în 2009 şi în 2010. Noua ediţie a concursului „Lira de Aur” de la Suceava va avea loc în perioada 2-5 iunie.


Intră acum și în grupul de