Acasă Social Poliția Suceava: În doar două zile, zeci de permise suspendate pentru viteză...

Poliția Suceava: În doar două zile, zeci de permise suspendate pentru viteză excesivă și pentru conducere sub influența alcoolului


Intră acum și în grupul de

Poliția Județeană Suceava a anunțat că a aplicat amenzi în valoare de 228.915 de lei aplicate de polițiști în cadrul unor acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță rutieră

Astfel, în perioada 23-24.09.2023, în intervalul orar 07:00 – 12:00, respectiv 16:00 – 20:00, Serviciul Rutier împreună cu formaţiunile rutiere din cadrul I.P.J. Suceava au organizat şi executat acțiuni preventiv-reactive, pentru prevenirea accidentelor produse pe fondul vitezei excesive, ocazie cu care au fost aplicate 374 sancțiuni contravenționale în valoare de 177.330 lei.



În cadrul acțiunii, polițiștii au reținut în vederea suspendării 47 permise de conducere și 23 certificate de înmatriculare.

Totodată, Serviciul Rutier împreună cu subunităţile din cadrul I.P.J. Suceava, au organizat şi desfăşurat acţiuni tematice în scopul impunerii unui climat de disciplină în rândul participanţilor la trafic şi depistării conducătorilor auto ce conduc autovehicule pe drumurile publice după ce au consumat băuturi alcoolice sau alte substanțe, ocazie cu care au fost aplicate 139 sancțiuni contravenționale în valoare de 51.585 lei. În cadrul acțiunii, polițiștii au efectuat 711 testări cu aparatul etilotest, au reținut în vederea suspendării 15 permise de conducere, 14 certificate de înmatriculare și au constatat 7 infracțiuni rutiere.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version