Acasă Social Un sucevean a fost arestat preventiv pentru că, beat fiind, a furat...

Un sucevean a fost arestat preventiv pentru că, beat fiind, a furat o sticlă de suc dintr-un magazin alimentar


Intră acum și în grupul de

Un sucevean de 27 de ani a fost arestat preventiv și este cercetat pentru tâlhărie calificată.

Potrivit anchetei, Poliția Suceava a fost sesizat miercuri la ora  20.09, prin 112 de o vânzătoare că o persoană a forțat și spart geamul de la un magazin alimentar de pe strada Mărășești din Suceava.



La fața locului, pe strada Mărășești, a fost identificată apelanta, vânzătoare la magazinul respectiv care a declarat faptul că o persoană sub influența băuturilor alcoolice a încercat să sustragă mai multe bunuri din frigiderul magazinului, nu a reușit întrucât era sub sub influența alcoolului, iar după mai multe replici în contradictoriu și mai multe jigniri persoana în cauză a îmbrâncit-o și a sustras o sticlă de suc la 1 litru după care a părăsit incinta magazinului.

La scurt timp după aproximativ 5 minute acesta s-a întors și i-a cerut insistent vânzătoarei bani, dar femeia a asigurat ușa de la intrare.

Întrucât patrula de siguranță publică se afla în zonă în momentul sesizării au identificat într-un timp foarte scurt, în proximitatea magazinului la aproximativ 30 metri de acesta persoana descrisă de apelantă care la vederea patrulei vroia să fugă, fiind prinsă și încătușată.

Bărbatul în vârstă de 27 de ani, cunoscut cu antecedente penale, avea o rană sângerândă  la mâna dreaptă.

La sediul Poliției acesta a recunoscut că din cauza consumului excesiv de băuturi alcoolice nu mai ține minte cu exactitate tot ce a făcut însă a specificat că a luat o sticlă de suc din interiorul magazinului fără a achita contravaloarea acesteia și a lovit cu pumnul geamul de la intrarea în magazin.

La fața locului a fost identificat un martor ocular, care a observat când persoana în cauză se afla în interiorul magazinului după care a luat o sticlă de suc și a părăsit magazinul.

În urma sesizării, s-a procedat la administarea probatoriului în cauză, ocazie cu care, joi, s-a efectuat în continuare urmărirea penală față bărbat pentru comiterea infracțiunii de „tâlhărie calificată” fiind reținut, iar în aceeași zi a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava de arestare preventivă pentru 30 de zile a inculpatului.

Cercetările sunt continuate de lucrători din cadrul Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version