Intră acum și în grupul de
Potrivit Şefului IŞJ Suceava, bugetul a fost calculat conform HG 1395 şi prin alocarea unui buget pe cap de elev, iar acesta este mai mic ca anul trecut. „În acelaşi timp în judeţ sunt şcoli cărora bugetul le ajunge în totalitate, iar altor şcoli nu le ajunge”, a spus Petru Carcalete explicând că „unele şcoli sunt supraaglomerate cu copii, iar altele nu reuşesc să realizeze un minim pentru ca bugetul să fie suficient”.
În ceea ce priveşte şcolile cu elevi suficienţi, dar care nu reuşesc să-şi plătească profesorii, şeful IŞJ susţine că există unităţi unde 80% dintre cadrele didactice au gradul didactic I şi atunci salariul lor e mult mai mare decât al celorlalţi.
Aşadar, paradoxal, profesorii nu-şi pot lua banii pentru că sunt performanţi şi nu ajunge fondul de salarii. În opinia şefului IŞJ Suceava, acest lucru nu este e normal. „E normal ca fiecare cadru didactic să fie plătit după munca depusă, cei mai performanţi să fie plătiţi mai bine, ceilalţi mai puţin bine, dar toţi trebuie să fie plătiţi”, a subliniat Petru Carcalete adăugând că, la Bucureşti se va găsi o rezolvare pentru probleme cadrelor didactice din Suceava.