Intră acum și în grupul de
Aceasta a explicat să unitatea s-a mai confruntat cu o asemenea situaţie, iar în asemenea cazuri donatorii sunt anunţaţi înainte de donare despre faptul că nu mai sunt tichete. „Cine acceptă donează, dar au dreptul şi să se răzgândească. Totuşi, acţiunea de donare de sânge este una benevolă, nu ar trebui să fie condiţionată de plata materială. Când au mai fost probleme cu tichetele, le-am dat doar donatorilor fidelizaţi, nu şi aparţinătorilor. Donatorii fideli vin o dată la 3 luni, ne bazăm pe ei, iar la o urgenţă majoră le dăm telefon şi la ora două noaptea şi vin, pe când aparţinătorii vin poate o dată sau de două ori în viaţa lor şi donează. Ei solicită direct ca sângele lor să fie direcţionat către cei pentru care au venit să doneze”, a spus directorul Centrului de Transfuzii.
Din nefericire pentru această instituţie, întreg bugetul pe acest an este cu 25% mai mic faţă de 2011, „în condiţiile în care şi anul trecut a ajuns ca vai de el, şi numai după o rectificare”, a arătat Maria Pilat. Aceasta a subliniat că situaţia este grea, în condiţiile în care numărul de donatori este în creştere, la fel cum cresc şi cheltuielile cu reactivii dar şi cele materiale, utilităţile fiind „extrem de mari”.