Femeie rănită la Mitocu Dragomirnei după ce o mașină s-a pus în mișcare în timp ce șoferul nu era atent


Intră acum și în grupul de

O femeie a fost rănită, sâmbătă după amiaza, la Mitocu Dragomirnei într-un accident produs de neatenția unui șofer.

Potrivit anchetei polițiștilor, sâmbătă, la ora 15.23, polițiștii au fost sesizați despre faptul că pe strada Morii din  Mitocu Dragomirnei a avut loc un eveniment rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.

Din primele date s-a constatat că  un bărbat din Brăila se afla la volanul unui autoturism în staționare și, din cauză că desfășura alte activități de natură a-i distrage atenția, dar și pentru că nu a acționat frâna de ajutor a autoturismului, vehiculul s-a pus în mișcare pe direcția înainte, după care a surprins și acroșat pe o femeie, aceasta suferind leziuni ușoare.

Atât femeia cât și conducătorul auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat în ambele cazuri, iar ulterior conducătorului auto i-au fost recoltate și probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul savârşirii infracţiunii de  „vătămare corporală din culpă”. 


Intră acum și în grupul de