Un biciclist a fost accidentat mortal la Pârteștii de Sus după ce a ieșit din curte direct în drumul județean fără să se asigure


Intră acum și în grupul de

Un biciclist a murit, miercuri după amiaza, la Pârteștii de Sus într-un accident rutier.

Potrivit cercetărilor polițiștilor, biciclistul, un bărbat de 54 de ani din comuna Cacica, a condus bicicleta de pe podețul locuinței situată în satul Pârteștii de Sus și a pătruns pe partea carosabilă a DJ 178E, fără să se asigure corespunzător și fără să acorde prioritate de trecere vehiculului cu care s-a intersectat, moment în care a fost acroșat frontal de către un autoturism  VW Bora, condus de către un bărbat de 44 de ani din Berchișești, pe drumul județean, dinspre Botoșana spre Cacica.

În urma impactului, biciclistul a căzut peste parbrizul autoturismului, de unde a fost proiectat pe partea carosabilă a DJ 178E lovindu-se în zona capului.

La fața locului a intervenit un echipaj medical din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Suceava-Substația Gura Humorului care a constatat decesul biciclistului.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la Camera de Gardă a Spitalului Orășenesc Gura Humorului unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În acest caz se fac cercetări pentru ucidere din culpă.


Intră acum și în grupul de