Acasă Social Un șofer din Grămești a fost denunțat de soție la Poliție că...

Un șofer din Grămești a fost denunțat de soție la Poliție că e beat la volan


Intră acum și în grupul de

Un bărbat din Grămești este cercetat penal pentru că a condus beat după ce acesta a fost prins în trafic la sesizarea soției șoferului.

Astfel, miercuri la ora 17:09, lucrătorii de poliție din cadrul Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți, au fost sesizați prin  112 de o femeie din Grămești că soțul său conduce autoturismul marca VW, pe drumul județean 291 A din sat Grămești și se află sub influența băuturilor alcoolice.



 Având în vedere aspectele sesizate, patrula de serviciul s-a deplasat pe raza comunei Grămești, unde s-a procedat la efectuarea de verificări în traficul rutier, pe raza localității pe DJ 291 A, ocazie cu care în jurul orelor 18:07 a fost identificat autoturismul marca VW Golf, la volanul căruia se afla respectivul bărbat sub influența băuturilor alcoolice.

Autoturismul circula pe DJ291A, pe direcția  Grămești spre Siret, iar conducătorul auto se afla singur în autoturism.

Întrucât conducătorul auto prezenta halenă alcoolică, s-a procedat la testarea cu aparatul etilotest, marca Drager, rezultând  valoarea  1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat. În continuare, șoferul a fost condus la Spitalul Orașului Siret, unde i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilrii cu exactitate a alcoolemiei.

  În acest caz s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version